Oameni din Hagi-Curda

 Satul Hagi-Curda este un sat românesc din sudul Ucrainei, "Basarabia Istorică", şi cu asta am spus tot. În Hagi-Curda nu simţi că ai trecut graniţa, paracă esti în vizita undeva la niste rude de la ţară.

 Oameni de acolo, vorbesc o româna ca şi oameni de aici, o româna destul de clara aproape fără accent "moldovenesc". Acest fapt se datorează, tocmai asupriri la care au fost supuşi, singurele lor surse lingvistice rămânând radiou, televiziunea şi unele ziare din Romania şi prin urmare şi-au pierdut aproape de tot "graiu local".

 Dacă Hagi-Curda ar fi rămas între granitele ţări probabil români de aici şi-ar fi pastrat "graiul local" dar aşa, traind în afara granitelor singurele lor surse de limba româna au devenit cele oficiale ( radioul şi televiziunea de stat din Romania, sau unele ziare şi carti care mai razbat pană la ei). La asta se adauga şi o usoara "obsesie" pe care o au în generar români din jurur României, anume aceea ca ei "nu vorbesc gramatical". Prin urmare vom întalni români din Timoc care nu au "accent banaţean" sau români din Basarabia care nu au deloc accent "moldovenesc". Un contra exemplu il poate constitui Ardealu sau Banatul care fiind prinse în cadrul României la venirea epoci comunicaţiei, au fost foarte puţin influienţate de "limba corecta" vorbita la "Radio România Actualitati".

 Cât despre ei ca oameni ce pot să spun? sunt ca şi noi uni mai blonzi alti mai bruneti uni mai slabi alti mai putin slabi. Probanil daca i-ati întălni pe strada oriunde în România aţi putea jura ca sunt de ai locului, şi totuşi sunt cateva lucruri care îi fac să fie speciali: de exemplu pot sa va spun ca sunt foarte inimoşi, cu toate problemele şi greutaţile prin care  trec zilnic, la venirea noastra acolo ei nu mai conteneau să ne planga pe noi, că am fost ţinuti aproape 7 ore in graniţă de vamesi ucraineni. Pot să va mai spun şi ca sunt ospitalieri de trei ori au fost fortati de împrejurari să stranga masa şi să o puna din nou (este vorba de venirea pe rând a celor trei autocare retinute în graniţă), şi de trei ori au facut-o şi şi-au intampinat oaspeti cu drag.
  Nu pot să spun ca am ajuns să ii cunosc foarte bine, dar un sinur lucru pot să il afirm cu tărie, şi anume că în acel timp petrecut in mijlocul lor eu, nu am simţit ca sunt în alta ţara.

 Daca am inteles corect cel in alb este primarul satului.

 Îmi doresc ca autoritaţile ucrainene să nu îi mai priveasca pe acesti oameni ca pe niste "duşmani" iar pe noi când vom revizita în viyita, să nu ne mai trateze, vorba unui prieten, "de parca am lua Basarabia in autocar sa fugim cu ea".