Basarabia
Consideraţii asupra numelui şi originii acestei denumiri
Majoritatea studiilor despre Basarabia încep brusc, cu anul 1812, adică cu pacea ruso-turcă din 18/28 mai, în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru asupra căruia administraţia rusă extinsese numele de „Basarabia”, (nume dat anterior doar părţii de sud al acestui teritoriu) a fost anexat imperiului Tarist.[1] Gheorghe Bratinanu era însa cu totul de alta părere “Este deci eronat a se lua în considerare ca punct de pornire în analizarea problemei Basarabiei şi a raporturilor ruso-romane, tratatul dela Bucuresti din 1812, asupra căruia vom reveni îndată şi care `eliberarea Basarabiei de sub jugul turcesc` după expresia lui G.Sazanov, reprodusă de nenumărate ori de către promotorii tezei ruseşti, fie ei albi sau roşi. Exact cu un secol înainte, un tratat încheiat nu cu Imperiul Otoman, suzeran al principatului moldav, ci cu Moldova însăşi, recunoştea prin semnătura celui care a fondat Rusia moderna ` drepturile istorice şi naţionale` ale acestui stat românesc pe întreg teritoriu sau, care se întindea, fără posibilitate de tăgadă, pîna la Nistru şi Dunăre. Această prima concluzie nu mai necesită nici un alt comentariu.”[2] Era vorba evident de tratatul de la Luck din 1711 dintre Moldova şi Rusia, adică dintre domnul moldav Dimitrie Cantemir ( n. 26 oct. 1673 – m. 21 aug. 1723) şi Tarul Rusiei Petru cel Mare (Пётр I Алексеевич ori Pyotr I Alekseyevici, n.30 mai 1672 – m. 28 ian. 1725). Conform acestui tratat de alianţă dintre Rusia şi Moldova, privitor la lupta anti-otomană, Rusia recunoştea domnia ereditara a familiei Cantemir în Moldova, autoritatea absolută a domnului iar în privinţa granitei, tratatul la articolul XI recunoştea frontierele istorice ale Moldovei „Nistru Cameneţ, Bender cu tot teritoriul Poloniei, după delimitarea făcută”[3] Cronica lui Neculce reproduce şi ea punctele principale ale acordului încheiat de Cantemir cu ţarul Petru „ţara Moldovei va avea frontiera pe Nistru şi Bugeacul, cu toate fortaretele sale, va fi todeauna al Moldovei; moscoviti nu vor lasă soldaţi decât în cetăţi pană la organizarea oraşului iar apoi armata moscovita se va retrage”[4]
Cu toate acestea indiferent dacă noi consideram „istoria Basarabiei” ca începând la 1711 sau la 1812, sau dacă consideram Basarabia ca fiind, doar teritoriul de sud-est al Moldovei situat între Nistru, Prut, Braţul dunărean Chilia, Mare Neagră şi Rep. Moldova de după 1992, sau toata provincia „de la Mare si Hotin” numita de propaganda ruseasca „Basarabia” , istoria acestui nume şi a populaţiei care a locuit teritoriul numit într-o perioada sau alta „Basarabia”, nu începe nicidecum la aceste date convenţionale.
Cei care au analizat „sensul şi mai ales conţinutul numelui” de Basarabia, „în diverse perioade istorice” au legat această denumire cu dinastia Basarabilor şi prin urmare de secolul al-XIV[5] ceea ce s-ar putea să fie o mare eroare, cunoscut fiind faptul că Basarab I a domnit aproximativ intre ani 1310 – 1352, iar după cum vom vedea, avem documente mai vechi care menţionează acest nume.
Ipoteza clasică este că un conducător pe numele de Basarab a dat numele sau şi pământului pe care îl stăpânea, precum Lorrena sau Lothargia ar fi reminiscenţă tardivă a statelor lui Lothaire[6]. Întrebarea este dacă ar trebui sa ne extindem cercetarea noastră doar pană la Basarab I ( Întemeietorul ), sau ar trebui sa ne încumetăm să cautam origini chiar mai vechi.
În sprijinul ipotezei ante-menţionate vin câteva documente precum cele poloneze de la 1500, citate şi de Gheorge I. Bratianu în studiul sau; despre Basarabia, care numeau Vahahia „Terra Basarabum sive Transalpina” (1510) sau „Basarabia, alias Valahia transalpina”[7] [8].
Înainte de aceasta date, denumirea de Basarab/Basarabia mai apare si in următorul context:
- la 26 noiembrie 1332 Carol Robert de Anjou ( recent înfrânt de Basarab la 1330 la Posada) acorda un privilegiu la doi veterani ai campaniei de la Posada şi anume lui Pavel de Nagzmarton, judele cetăţii regale, şi fratelui sau Laurentiu, castelan de Pâncota şi conte de Zarand, în care pe lângă includerea a cinci scrisori-patent (fapt inedit pentru diplomaţia ungara) în aceeaşi diploma, regele adăuga şi un pasaj de încheiere prin care işi face în scris cunoscută aprecierea pentru cei doi dregători menţionaţi mai devreme.
„Noi, aşadar… ne-am adus aminte de strălucitele dovezi de credinţa şi aleasa vrednicie a slujbelor, pe care numitul comite Pavel, judele curţii noastre, şi magistrul Laurentiu, comite de Zarad, fiii lui Simion, ni le-au făcut …în deosebitele noastre războaie, şi norocoase si ne-norocoase (prosperis et adversis ) şi mai ales atunci când, pornind oastea noastră, strânsă din porunca regeasca ( regio edicto convocatum), am ajuns în nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ţinute pe nedrept în Ţara Românească de câtre Basarab, schismaticul, fiul lui Tihomir, spre marea noastră nesocotire şi a sfintei coroane, acest Basarab necredinciosul nostru roman…” (que in terra Transalpina, per Bazarab, filium Thocomerii, scismaticum, in nostrum et sacre corone non modicum derogamen detinebantur, adissemus, idem Bazarab, infidelis Olacus noster …)”[9] [10]
- După dispariţia lui Carol Robert (1342), Basarab I il asociază la domnie pe fiul sau Nicolae Alexandru [11], asa avem după 1345 o diploma regală trimisă de Ludovic I al Ungariei prin solul sau Dimitrie episcopul Oradei, lui Alexandru în vederea încheierii unei păci şi a intelegeri între cele doua pârti: „ad Alexandrum Bozorabi, wayuodam nostrum Transalpinum, occasione pacis et concordie inter nos et eundem tractande, disponende et firmande”[12]
- Dar acesta posibilă împăcare dintre Ungaria lui Ludovic I si Basarab I (impreuna cu fiul sau asociat la domnie, Alexandru) nu conveneau ţarului serbiei Ştefan Uroş al IV-lea Dusan care se află în conflict cu Ludovic I. Prin urmare, când in anul 1349, ţarul acordă un privilegiu comercial negustorilor raguzani, una dintre clauzele privind tranzitul armelor interzice vanzarea de arme in alt loc decat Serbia, iar numele tarilor unde nu puteau fi vandute arme sunt mentionate expre în document, aceste sunt: Bulgaria, „Ţara lui Basarab”, Ungaria, Bosnia, Grecia.[13] Un alt document sârb similar provine din anul 1357[14]
Aceste documente sunt considerate ca primele care folosesc denumirea de Basarabia pentru un teritoriu[15]
Deci să facem o scurtă recapitulare: în urma bătăliei de la Posada, 9-12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou al Ungariei este înfrânt de Basarab I (vezi Cronica Pictata de la Viena )[16] Regere maghiar, cu armata distrusa acceptă o pace cu Basarab ( quo facto treugaordinata cum Bazarad )[17] O dată cu această înfrângere, după cum admit marea majoritate a istoricilor, principatul vlah işi afirmase independenta. Ţara începe să fie denumita în diverse cronici ca Terra Basarabum, iar Basarab I isi intemeiaza propria dinastie, ce avea să joace un rol decisiv in istoria naţionala. Iar deoarece „Basarabii” au stăpânit şi teritoriul Bugeacului, aceasta denumire de Basarabia a fost data acestui teritoriu precum în cazul cu Lorrena sau Lothargia.
Dar oare istoria numelui de Basarab/Basarabia trebuie să înceapa în mod necesar cu Basarab I ? Nu neaparat. Din cate voi arată în continuare Mihai Eminescu a prezentat deja acest caz, încă de la 1878, în seria de articole despre „chestiunea basarabiei”. În aceasta serie de articole, Eminescu, urmarind originea numelui Basarabia ajunge pană la anul 1240.
Practic aveam de a face, după cum am precizat şi mai sus cu mai multe viziuni asupra istoriei Basarabiei:
- a majorităţii cărţiilor de istorie contemporane, care încep istoriei Basarabiei cu anul 1812 (pacea ruso-turca din 18/28 mai)
- a lui Gheorghe I. Bratianu, care afirmă ca istoria Basarabiei trebuie sa inceapa cu „tratatul de la Luck”, din 1711 dintre Dimitrie Cantemir si Tararul Rusiei Petru cel Mare, unde era recunoscuta granita Moldovei pe Nistru
- a istoriciilor care după un studiu ceva mai atent ajung pana la Basarab I „Intemeietorul” si la primele mentionari documentare Terra Basarabum
... si ar mai fi a lui Mihai Eminescu care în calitate de redactor la ziarul Timpul publica o seriede articole în care prezintă istoria Basarabiei, şi urmarid sirul documentelor se coboară mai devreme de Basarab I.
Mihai Eminescu adevenit interesat de Basarabia după ce în urma Războiului de independentă (1877) Rusia reventică Basarabia (sudul Moldovei) în acesti ani Eminescu ca poet scrie Doina:De la Nistru pân`la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân`la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
şi respectiv poezia "La arme" amandou poeziile fiind astazi omise din majortiatea culegerilor de poezi scrise de Eminescu:
Auzi departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au... poate numai doarme
Ş-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au... poate numai doarme
Ş-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!
Vezi "La Arme" AICI
Din cate spuneam Eminesu devine interesat de "Chestinuea Basarabiei" atât ca poet cât şi ca jurnalist, iar în calitatede jurnalist atenţia ii este atrasă de o afirmaţe a propagandei rusesti şi anume ca ei rusi au eliberat de fapt Buceacul (Basarabia) de la niste "tatari" care traiau "sub cort in fum". Aceasta temă a propagandei tariste a fost preluat, mai tarziu, si de propaganda bolsevica, o data ce Bratianu o reaminteste in studiul sau.
M. Eminescu: “Ce Zice dar organul cabinetului din St. Petersburg? Cum face istoricul cestiunii, şi în ce mod poleeşte hapul, pe care vrea să facă să il inghita României ? Argumentaţiunea sa pare solida pentru cei care nu cunosc chesiunea, atitudinea sa pare binevoitoare României, şi poveţile sale părinteşti: “La seigneur Jupiter sait dorer la piulule”. Mai intâi stabileste că Basarabia a fost cucerita de Ruşi în 1812, de la populatiunile sălbatice locuind sub corturi, asemănate cu Cerchezii, şi că în 1856 ea n`a fost dar restituita legitimilor proprietari
Atatea cuvinte atatea erori istorice – Basarabia în 1812 făcea parte integranta din Moldova, decare fusese alipita în curs de mai bine de patru sute deani…”[18] ..... continua ,,,,
[1] Cord. Dinu C. Giurescu
[2] Gheorghe I. Bratianu, La Bessarabie : Droits nationaux et historiques – 1943 (Basarabia – drepturi nationale si istorice editia ingrijita de Florin Rotaru Traducere Ecaterina Holban – Editura Semne Bucuresti 1995) pag 11
[3] Cord. Dinu C. Giurescu, Istoria Romanilor In date,Editura Enciclopedica Bucuresti 2007, Ed. AII-a reviyuita si adaugita, pag 126
[4] I. Neculce, Letopisetul Ţarei Moldovei, in M. Kogalniceanu, Cronicele Romaniei sau Letopiseţul Moldovei şi Vlahiei, ed .2, vol. II, Bucuresti, 1872, p306
[5] Gheorghe I. Bratianu Basarabia – drepturi nationale si istorice pag 7
[6] Idem, pag 7
[7] idem pag 7
[8] N. Iorga, studii istorice asupra chiliei si cetati albe, Bucuresti 1899, p.74
[9] Academia romana Istoriaromanilor Vol III Editura anciclopedicaBucuresti 2001 pag 577 vezi Documenta Romaniae Historica, D, Relati intre TarileRomane I Bucuresti 1977, pag 49-52
[10] A se observa ca la aceasta data pamantul se numea terra Transalpina in timp ce el scismaticum se numea Bazarab, filium Thocomerii
[11] Academia romana Istoriaromanilor Vol III pag 581
[12] Academia romana Istoriaromanilor Vol III pp 581-582
[13] Academia romana Istoriaromanilor Vol III pag 582
[14] Marian Radu Mocanu Prefata la „Adevarul istoric in chestiunea Basarabiei Berlin 1924” Editura Evanimentul 1998 pag 5
[15] idem pag 5
[16] 1330 Posada Dr. Nicolae Stoicescu, Dr. Florian Tuca, Editura Militara Bucuresti 1980, pag 162
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu